Arhive

„Cea mai mare glorie a vieții nu rezidă în faptul că nu te-ai prăbușit niciodată,ci în abilitatea de a te ridica în urma fiecărei căzături.” Nelson Mandela În rolul de adult, părinte, încercăm de multe ori să protejăm copiii de orice eveniment care ar putea să creeze un disconfort pentru ei, să îi ajutăm să aibă o viață mai ușoară, cu mai puține greutăți. Însă, ei trebuie să învețe cum să facă față adversităților vieții și cum să se ridice atunci când cad. Ați observat că noi, oamenii, copii și adulți deasemenea, reacționăm diferit în situații similare de stres? Că unii dintre noi trec mai ușor peste greutăți, pe când alții gestionează mai greu probleme aparent minore? Care este oare secretul oamenilor „puternici”? Să fie ceva genetic sau ceva învățat? Putem să creștem oare copii care să devină adulți capabili să înfrunte greutățile vieții? Și dacă da, cum? Sper să găsiți răspunsurile la aceste întrebări aici! Ceea ce ne face pe unii dintre noi să facem față mai ușor greutăților implică un set de capacități care poartă numele de reziliență.Definiția ei de specialitate este dată de Asociația Americană de Psihologie, în următorul fel: „Abilitatea de a ne adapta optim la situații stresante, traume,tragedii, dificultăți sau capacitatea de a reveni în urma acestora. (American Psychological Association, 2014).” Știați că... Copiii rezilienți: A fi o persoană rezilientă nu înseamnă că nu experimentezi emoții negative (tristețe, durere, distres) când treci printr-o perioadă grea, ci înseamnă că poți găsi resursele interioare/exterioare necesare pentru a …

A circulat mult timp această imagine în mediul online, și e drept, transmite foarte mult. Însă scopul cu care am folosit-o acum, este de a vedea puțin perspectiva copilului care ajunge la consiliere sau terapie, de a vedea modul în care se desfășoară aceste întâlniri și de a detalia puțin câteva aspecte pe care le consider importante, atunci când ajungem cu copilul nostru la o persoană din domeniul sănătății mentale, din varii motive. Aici aș dori să subliniez încă de la început că sănătatea mentală nu se referă doar la prezența sau absența bolilor mentale/psihice, ci și la prevenirea lor sau la aspectele pe care dorim să le îmbunătățim la propria persoană. Așadar, cei care ajung să discute cu un psiholog, NU „sunt nebuni”, precum încă mai circulă această prejudecată în rândul oamenilor, și care, trebuie să recunoaștem are un efect puternic stigmatizator, inhibând persoana să ceară ajutor la timpul potrivit. Când să apelăm la un consilier/psiholog? Și noi ca adulți, de nenumărate ori ne găsim în situația în care, norii s-au adunat deasupra noastră sau datorită unor influențe din mediu reacționăm impulsiv în condiții neașteptate, având sau nu o explicație pentru reacțiile avute. Nici viața unui copil nu este cu mult mai diferită. Din contră, influențele mediului și încărcătura emoțională a relațiilor din împrejur sunt resimțite mult mai rapid de către acesta. În plus, în funcție de perioada de dezvoltare în care se află, copilul nu are sau are doar într-o mică măsură abilitățile de exprimare și de reglare …

Intenția cu care am ales această temă și pentru care doresc să scriu câteva gânduri clarificatoare este aceea că, de multe ori întâlnesc și acum o confuzie în ceea ce privește înțelegerea, în general, a domeniului psihologiei și mai specific, a activităților care sunt întreprinse de un psiholog. Specializările și titlurile atribuite persoanelor care se ocupă cu ajutorul oferit semenilor în diferite domenii, au luat un avânt extraordinar de mare în ultima perioadă. Cu siguranță auziți tot mai des de oameni care se prezintă în activitatea lor profesională, ca și: consilieri în varii domenii: (autodezvoltare personală, parentală, emoțională), coach, terapeut și lista poate continua. Și aici cu siguranță vă este greu să delimitați și să înțelegeți exact cine cu ce se ocupă. Însă, foarte des apare confuzia și când oamenii aud termenul de psiholog, psihiatru sau psihoterapeut. Greu reușesc să facă diferența între ele, rezumându-se de multe ori doar la o atitudine de alarmare, și exprimând uneori verbal câte o prejudecată de genul „Eu nu sunt nebun/ Copilul meu nu este nebun”. Atitudinea aceasta reținută o observam des la primele ședințe cu părinții în calitate de consilier școlar, unde la început de an. scopul meu principal era să-mi prezint rolul și atribuțiile din grădiniță/școală. Concluzia mea a fost că aceste prejudecăți vin uneori doar din cunoașterea limitată a profesiilor care se ocupă de sănătatea mentală și a activității lor. Ce este sănătatea mentală? Organizația Mondială a Sănătății și Asociația Americană de Psihiatrie (APA) o definesc în mod general ca starea …