Cu copilul la psiholog…

A circulat mult timp această imagine în mediul online, și e drept, transmite foarte mult. Însă scopul cu care am folosit-o acum, este de a vedea puțin perspectiva copilului care ajunge la consiliere sau terapie, de a vedea modul în care se desfășoară aceste întâlniri și de a detalia puțin câteva aspecte pe care le consider importante, atunci când ajungem cu copilul nostru la o persoană din domeniul sănătății mentale, din varii motive. Aici aș dori să subliniez încă de la început că sănătatea mentală nu se referă doar la prezența sau absența bolilor mentale/psihice, ci și la prevenirea lor sau la aspectele pe care dorim să le îmbunătățim la propria persoană. Așadar, cei care ajung să discute cu un psiholog, NU „sunt nebuni”, precum încă mai circulă această prejudecată în rândul oamenilor, și care, trebuie să recunoaștem are un efect puternic stigmatizator, inhibând persoana să ceară ajutor la timpul potrivit.

Când să apelăm la un consilier/psiholog?

Și noi ca adulți, de nenumărate ori ne găsim în situația în care, norii s-au adunat deasupra noastră sau datorită unor influențe din mediu reacționăm impulsiv în condiții neașteptate, având sau nu o explicație pentru reacțiile avute. Nici viața unui copil nu este cu mult mai diferită. Din contră, influențele mediului și încărcătura emoțională a relațiilor din împrejur sunt resimțite mult mai rapid de către acesta. În plus, în funcție de perioada de dezvoltare în care se află, copilul nu are sau are doar într-o mică măsură abilitățile de exprimare și de reglare emoțională dezvoltate, ceea ce nu îl susține pe deplin în a ne aduce la cunoștință situațiile dificile prin care trece.

Care ar putea fi acele situații dificile care să ne motiveze să apelăm la un consilier/psiholog? Iată cîteva exemple:

• întârzieri în dezvoltarea vorbirii, limbajului;
• probleme „la oliță”;
• probleme de atenție și concentrare; 
• probleme de comportament (indisciplină, furie excesivă, enurezis, tulburări de alimentație etc.);
• scăderea performanțelor în domeniile de interes;
• episoade de tristețe și/sau izolare;
• scăderea interesului pentru activități care înainte îi făceau plăcere;
• comportament foarte agresiv (muscă, lovește, bate), îndreptat către ceilalți sau către sine;
• schimbări bruște în comportamentul alimentar;
• insomnie sau alte probleme legate de somn;
• schimbări bruște de dispoziție (treceri de la tristețe la veselie excesivă)…

Cum ajungem la consilier/psiholog?

De cele mai multe ori când apare o schimbare deranjantă în comportamentul copilului, în reacțiile lui, părinții doresc un sfat de la o persoană specializată, mai ales dacă au încercat în mai multe feluri remedierea acestei schimbări și nu au reușit. Însă (și aici vine esența imaginii de la început) în cabinetul psihologului abordarea va fi una sau/și una din perspectivă sistemică. Ce înseamnă acest lucru? Că deobicei problema nu este la copil, în special la vârstele mai mici, ci simptomele lui rezultă dintr-un dezechilibru la nivelul dinamicii familiei.

Un consilier/psiholog nu va încerca să „repare” copilul sau cu ajutorul unei baghete magice să amelioreze aspectele deranjante observate de către părinte, ci va privi copilul, ca parte dintr-un sistem viu, unde el s-a dezvoltat pe parcursul anilor, a învățat din diferitele tipuri de relații pe care le-a avut cu ceilalți membrii din familie.

Așadar, dacă ați ales să vorbiți cu un specialist, trebuie să vă așteptați ca acesta vă va pune întrebări legate de relația copilului cu celelalte persoane din familie, va analiza pe un interval de timp comportamentele, reacțiile, atitudinile copilului în raport cu diferite evenimente și persoane. Rațiunea din spatele acestui demers este una foarte simplă. Familia este un sistem viu și este mai mult decât suma membrilor ei. Între aceștia există diferite relații, influențe, iar atunci când ceva se schimbă în sistem sau în cazul unui membru al lui, vom vedea efecte și asupra părților sistemului. Astfel, problema copilului va deveni problema familiei, la care au contribuit cu toții, iar reușita remedierii ei, va depinde la fel de mult, de contribuția fiecărui membru în parte.

Colaborare constantă cu părinții

În primii mei ani de activitate, în calitate de consilier școlar, de multe ori am avut experiența în care copilul „a fost adus” de către părinți la consiliere, pentru că avea „o problemă”. Imaginea din mintea mea era atunci asemănătoare cu dusul mașinii la serviceul auto. Însă cele două situații nu au nimic în comun.

Părintele este specialistul numărul 1 din viața copilului și are un rol esențial în reușita procesului de consiliere, fiind nevoie de colaborare continuă pe parcursul procesului terapeutic. Asta înseamnă că, psihologul nu va prescrie o rețetă general valabilă, pe care părintele îl va urma ca atare, ci împreună vor găsi acele metode și soluții, care corespund cel mai bine cu valorile și modul de funcționare a familiei. De cele mai multe ori părintele este ghidat printr-o relație de parteneriat, să găsească propriile soluții. A fost nevoie de timp pentru a ajunge la „problemă” va fi nevoie la fel de mult timp și pentru a vedea îmbunătățiri.

Procesul consilierii/terapiei

Mai departe voi detalia pe scurt cum începe și cum se desfășoară un proces de consiliere/terapie cu copii.

1. Primul pas important este de a contacta psihologul prin telefon sau e-mail, după ce ați obținut câteva informații despre specializarea și experiența pe care o are, dar și despre abordarea sau abordările folosite. Menționați în câteva cuvinte dificutățile pe care le întâmpinați, pentru a putea decide dacă competențele psihologului se pliază pe problematica menționată sau e nevoie de o altă recomandare.

În această etapă mulți părinți se confruntă cu dificutăți din punct de vedere emoțional, simțind uneori vinovăție, eșec sau lipsă de speranță. Acestea se pot accentua, dacă persoanele din mediul înconjurător consideră că actul de a merge la psiholog este ceva rușinos, ce trebuie evitat sau asta înseamnă că nu mai aparținem de domeniul „normalității”. Important e să nu vă lăsați influențați de aceste gînduri și emoții copleșitoare. În ședințele de consiliere nimeni nu vă va judeca, ci mai degrabă veți găsi acea acceptare necondiționată, de care aveți nevoie pentru a găsi din nou echilibrul personal sau a familiei.

2. Prima întâlnire va fi cu părintele/părinții, în care psihologul va evalua și chestiona contextul de viață a copilului, relațiile pe care le are, calitatea acestora, evenimentele majore existente de pe parcursul dezvoltării lui și alte aspecte pe care le consideră esențiale. În cazul părinților divortați, separați, se pot face întâlniri individuale, dacă relația lor este atât de conflictuală încât nu reușesc să coexiste în același spațiu și timp. Însă, studiile și experiența profesioniștilor arată că, această dificultate de relaționare și de a forma o echipă în demersul ajutării copilului, pot afecta reușita demersului terapeutic.
3. Etapa de construire a relației cu copilul și evaluarea. Înainte de a întâlni psihologul, recomandarea este să i se explice copilului, potrivit vârstei lui, unde va merge, cine este psihologul, motivul pentru care va avea loc întâlnirea.

În această etapă evaluarea se va realiza în funcție de vârsta copilului, folosindu-se ca materiale principale jocuri, cartonașe (la vârste mai mici), desene, fișe sau chiar chestionare (la vârste mai mari).

În cadrul ședințelor de consiliere/terapie, nu e obilgatoriu ca părintele să părăsească camera. Ba mai mult, prezența părintelui alături de copil este decizia copilului, în funcție de sentimentul de siguranță al acestuia. Însă, în cazul în care părintele rămâne cu copilul, ar trebui să țină cont de următoarele recomandări:

• Să încerce să își ocupe timpul cu activități silențioase, în cazul în care psihologul lucrează cu copilul.
• Să îi ofere copilului libertatea de a vorbi, atunci când întrebarea îi este adresată acestuia și să răspundă în locul lui doar dacă este invitat direct de către psiholog.
• Este important să îl lase pe copil să exploreze în voie și să nu îi limiteze acțiunile. Comportamentul copilului este o sursă observațională foarte importantă pentru specialist, iar în cazul în care va fi nevoie de enunțarea unor reguli, psihologul o va face, oferind explicațiile necesare.
• Deoarece limbajul copiilor (în special a celor mai mici) este unul simbolic, activitățile și tehnicile folosite vor fi cu precădere creative și artistice. De aceea este important să îi susțină copilului libertatea de exprimare prin orice mijloace folosite, fără a-i ghida sau limita deciziile personale în materie de culori folosite, ce, unde și cum dorește să ilustreze sau alte judecăți de valoare legate de modul de lucrul al copilului sau rezultatul muncii lui.

Consilierea/Terapia în sine

După aceste întâlniri de evaluare, psihologul va discuta cu părintele rezultatele evaluării, concluziile observațiilor din timpul ședințelor și posibilele ipoteze de lucru, urmând ca împreună să stabilească obiectivele de lucru ale procesului terapeutic.

Durata consilierii/terapiei poate să difere foarte mult în funcție de gravitatea și complexitatea situației/problematicii, iar ca timp ea se întinde pe durata a 45-60 de minute. Uneori se pot observa îmbunătățiri de la primele ședințe. Acest lucru se poate datora și simplului fapt că, odată discutate anumite aspecte, părintele vede dintr-o altă perspectivă „problema”. Însă, în continuare se recomandă întâlniri consecvente cu părinții pe durata totală a consilierii/terapiei.

În funcție de specializările și abordările pe care le are psihologul, acesta poate folosi în munca cu copiii diferite modalități de lucru, precum: terapie prin joc, prin mișcare, modalități senzoriale, terapia narativă, art terapia, povești terapeutice, joc de rol și imaginative, tehnici cognitive și comportamentale.

În tot procesul descris, punctul central va rămâne relația dintre părinte-copil-psiholog.

Încheierea

Orice început are și un sfârșit, se spune…iar în procesul terapeutic cu copiii acesta trebuie să fie unul lin, treptat, pentru a nu-l afecta. Dacă există constanță (și doar așa se pot obține rezultate) între psiholog și copil se va forma o relație, iar ruptura acesteia poate fi gestionată în mod dificil, în special la vârste mai mici, când ei se atașează mult mai ușor de persoane.

Când ajunge consilierea/terapia la final? Pot exista mai multe scenarii.

Spre exemplu:

1. Părintele și psihologul ajung la concluzia că s-au atins obiectivele stabilite la început.
2. Părintele sau psihologul nu sunt mulțumiți de modul în care evoluează lucrurile.

Oricare ar fi scenariul, și în special în cel de-al doilea caz, se recomandă comunicarea acestor aspecte psihologului/părintelui, ajungându-se la un numitor comun despre forma de încheiere a ședințelor, astfel încât și copilul să poată gestiona acest proces.

Reușita procesului terapeutic, depinde după cum ați văzut de un complex de factori. Din acest motiv este important să găsiți un specialist cu care rezonați, dar cel mai important cu care copilul se simte în siguranță. Uneori faptul că nu s-au atins diferite rezultate așteptate, nu se vor datora doar uneia sau alteia dintre părți. Astfel, chiar dacă cereți păreri despre un specialist, nu trebuie să uițați că acele judecăți provin dintr-o experiență subiectivă, iar dificultățile cu care ne confruntăm pot fi foarte variate și unice, la fel cum suntem și noi.