Cum dezvoltăm reziliența la copii

„Cea mai mare glorie a vieții nu rezidă în faptul că nu te-ai prăbușit niciodată,ci în abilitatea de a te ridica în urma fiecărei căzături.”

Nelson Mandela

În rolul de adult, părinte, încercăm de multe ori să protejăm copiii de orice eveniment care ar putea să creeze un disconfort pentru ei, să îi ajutăm să aibă o viață mai ușoară, cu mai puține greutăți. Însă, ei trebuie să învețe cum să facă față adversităților vieții și cum să se ridice atunci când cad.

Ați observat că noi, oamenii, copii și adulți deasemenea, reacționăm diferit în situații similare de stres? Că unii dintre noi trec mai ușor peste greutăți, pe când alții gestionează mai greu probleme aparent minore?

Care este oare secretul oamenilor „puternici”? Să fie ceva genetic sau ceva învățat? Putem să creștem oare copii care să devină adulți capabili să înfrunte greutățile vieții? Și dacă da, cum?

Sper să găsiți răspunsurile la aceste întrebări aici!

Ceea ce ne face pe unii dintre noi să facem față mai ușor greutăților implică un set de capacități care poartă numele de reziliență.Definiția ei de specialitate este dată de Asociația Americană de Psihologie, în următorul fel: „Abilitatea de a ne adapta optim la situații stresante, traume,tragedii, dificultăți sau capacitatea de a reveni în urma acestora. (American Psychological Association, 2014).”

Știați că…

Copiii rezilienți:

• Sunt mai empatici, responsabili, curioși și curajoși;
• Rezolvă cu ușurință probleme specifice vârstei;
• Au bune abilități de comunicare asertivă;
• Acționează independet;
• Cer ajutor când au nevoie;
• Sunt atenți la cei din jur;
• Își setează scopuri și țeluri pe care vor sa le atingă.

A fi o persoană rezilientă nu înseamnă că nu experimentezi emoții negative (tristețe, durere, distres) când treci printr-o perioadă grea, ci înseamnă că poți găsi resursele interioare/exterioare necesare pentru a face față situației.

VESTEA BUNĂ este că…reziliența poate fi învățată de către copii. Nu este o abilitate înnăscută, ci una care se dezvoltă de-alungul timpului și poate fi cultivată de către adulții din viața copilului.

O descoperire uimitoare din ultimul deceniu este aceea că putem schimba rețelele neuronale ale creierului prin experiențele la care ne expunem. Experiențele potrivite pot modela caracteristicile individuale, intrinseci ale copilului într-un mod ce poate dezvolta reziliența sa. 

Reziliența, la nivel neuropsihic, înseamnă să reușești să dezactivezi sistemul limbic (responsabil pentru răspunsul fiziologic la stres-ritm cardiac crescut, transpirație, eliberare de adrenalină și cortizol-precum și de instinctul de supraviețuire) și să activezi cortexul prefrontal, adică centrul funcțiilor executive (atenția, rezolvare de probleme, controlul impulsurilor, reglare emoțională).

Ce putem face ca părinți/adulți?…

1. Fii un model de urmat pentru copilul tău – reziliența se dezvoltă în relații – un lucru mai important decât încrederea în sine, stima de sine și alte resurse interne în rezolvarea unor probleme, este relația de încredere și siguranță pe care îl are copilul cu un adult semnificativ din viața lui.

Copiii învață cel mai bine prin imitație, așa că ei ne vor imita strategiile și comportamentele pe care le folosim pentru rezolvarea unor situații dificile. În anumite situații sau momente potrivite, vorbește-le deschis și pe înțelesul lor despre emoțiile și gândurile pe care le ai într-o situație dificilă, iar apoi despre modul în care reușești să le faci față.

2. Sporește relațiile sociale cu oamenii care țin la copil atât în cadrul familiei, cât și într-un context mai larg. Ajută-l să își lărgească relațiile de prietenie, deorece suportul social poate ajuta la creșterea motivației, simțul controlului și optimismului.

3. Confruntați frica împreună – curajul există doar prin înfruntarea fricii. Copiii au nevoie de un adult care să îi îndrume cum să facă față acestei emoții. Este de preferat să învețe să își asume riscuri în mod gradat și conform vârstei, iar odată cu creșterea lor să încerce să își asume tot mai multe riscuri/responsabilități.

Datoria noastră este să lărgim contextele în care o pot face și să îi învățăm, că mai important este curajul să înfrunți obstacolul și frica, decât dacă chiar ai depășit acel obstacol.

4. Ajută-l să găsească singur soluții – deși este tentant să rezolvăm multe situații în locul copiilor, acest lucru nu le face bine pe termen lung. Este mai benefic să îl ajuți să găsească singur rezolvare la unele probleme sau să îl ajuți să își lărgească instrumentarul. Astfel îi întărești sentimenul de competență, încrederea în sine, sentimentul că este apreciat și i se oferă încredere. Iar atunci când îi este prea greu, încurajează-l să ceară ajutor – a fi puternic și curajos nu înseamnă că e nevoie să te descurci întotdeauna singur.

„Te descurci foarte bine când e vorba de a încerca lucruri dificile.

Ai tot ce este necesar.

Cum ai făcut față data trecută la situația x?

Continuă tot așa. Vei reuși.

Am încredere în tine.

Dacă însă ai nevoie de ajutor, eu sunt aici. Vom rezolva împreună.”

5. Antrenează și dezvoltă funcțiile executive – așa cum am văzut într-un slide anterior, funcțiile executive sunt parte a „creierului rațional”, implicat în rezolvarea de probleme și luare de decizii.

Cum putem să le antrenăm?

• stabilește rutine;
• oferă-i posibilitatea de a alege independent;
• încurajează comportamentul de rezolvare de probleme și reflecția: în loc de întrebările care încep cu „de ce?” folosește sintagma „cum” – „Cum am putea rezolva asta? Cum am putea îndrepta lucrurile?”
• antrenează memoria prin diferite jocuri (de societate, fizice, creative);
• oferă posibilitatea de a observa consecințele naturale ale propriilor acțiuni.

6. Acceptă emoțiile pe care le exprimă atunci când are un distres sau se confruntă cu o situație dificilă. Reziliența presupune și capacitatea de a întâmpina emoțiile trăite, de a le accepta și de a ne adapta la ele, fără ca acestea să preia controlul asupra noastră. Oferă-i timp să își revină din acea stare și să găsească echilibrul. Dacă vom grăbi această „revenire”, chiar cu cele mai bune intenții, rezultatele lor vor apărea în comportamentele lor.

7. Încurajează exercițiile fizice și practica mindfulness (starea de prezență) – ambele activități contribuie la activarea circuitelor neuronale și la eliberarea unor subtanțe neurochimice care ajută creierul să se calmeze în situații de stres.

8. Ajută-l să schimbe perspectiva – sau să vadă partea plină a paharului. Asta nu înseamnă să invalidăm percepția copilului asupra situației sau minimalizăm emoțiile pe care le simte, ci să îl ajutăm să observe ce are în contradicție cu ce a pierdut.

În plus, prin redefinirea problemei într-un mod mai puțin amenințător, vom contribui la abilitatea lui de a găsi mai ușor și mai repede soluții. Astfel va crește nivelul optimismului, o caracteristică esențială a oamenilor rezilienți, dar vom antrena și o gândire orientată spre „creștere”.

Împreună sunteți puternici!